-Doi oameni mulandu-se unul pe celalalt.
-Si a doua idee?
-Trei oameni mulandu-se unul pe celalalt.
vineri, 27 mai 2011
Epic
-Zi-mi prima imagine,primul miros,primul sunet,prima idee, care iti vine in minte cand te gandesti la senzualitate.
-Doi oameni mulandu-se unul pe celalalt.
-Si a doua idee?
-Trei oameni mulandu-se unul pe celalalt.
-Doi oameni mulandu-se unul pe celalalt.
-Si a doua idee?
-Trei oameni mulandu-se unul pe celalalt.
vineri, 20 mai 2011
Gavalda-ing
Fiecare carte pe care am citit-o imi aminteste cumva de locul unde eram,de starea pe care o aveam si de oamenii prezenti atunci in viata mea. Am dat de Anna Gavalda,cu "Impreuna", in vara in care am fost prima oara in delta,la Sulina si tin perfect minte ca am terminat-o la etajul al patrulea dintr-un bloc din Tulcea. Era foarte cald,eram la si cu OP a mea,care se uita la seriale cu fantome. Imi placuse. Am vazut apoi si filmul (Audrey Tatou si Guillaume Canet in aceeasi oala,mmm),care e sub roman si atunci mi-am dat seama ca e vorba de cum abordeaza tipa povestea si ca ii si iese bine. E vorba despre chestia aia: nu conteaza daca cineva incearca sa ii fure ideile,pentru ca oricum n-o sa le poata aborda ca ea. Sîc!
Mi-am amintit de asta,pentru ca tocmai am citit "O iubeam",tot al Annei Gavalda. Da,abordeaza subiecte la care sunt sensibila (haha,eu sunt genul ala de gagica,sensibila la anumite subiecte si tot ce mai pot sa sper,spre binele meu,e ca pot face diferenta intre cine le trateaza prost si cine le trateaza bine). Femeia asta are un stil curat,simplu,cu mult dialog si mult umor. Si uite asa se salveaza de la a scapa in melodrama si in sentimentalisme si in patetism.
Am dat in "O iubeam" de multe puncte mici care ma preocupa. Tocmai ridicasem unui prieten problema celui care trebuie sa spuna "Ba,mi-esti indiferent,tre sa ne separam vietile". In orice fel de relatie,de prietenie,de cuplu. E groaznic sa fii ala care trebuie sa spuna asta. Adica pe celalalt,cum zice si unul dintre personaje din romanul asta,o sa se gaseasca cineva sa-l consoleze. Ma rog,sunt doua dureri diferite,dar sunt DOUA dureri,nu e una singura in momente ca astea. Ce ii spui unui om care nu a gresit cu nimic,practic,pe care poate il cunosti de mult timp si cu care ai trait momente foarte frumoase? Dar simti ca tu te-ai transformat,nu mai mergi in aceeasi directie cu el si (urat spus,dar atat de adevarat) nevoile tale s-au schimbat? Mda,probabil ca e nevoie de curaj sa iti asumi asta, s-o si rostesti si sa iti asumi si reactia celuilalt. Eu,recunosc,nu l-am avut la momentul cand am trait asa ceva. Mi se parea ca nu poti spune prea multe in asemenea situatii,mai bine pleci,mai dai un buna ziua din complezenta si lasi viata sa umple goluri.
Aici avem un socru si o ...fosta nora. Adica se intampla ca baiatul domnului socru sa isi ia intr-o zi bagajele,sa se urce intr-un avion cu amanta lui si astfel sa se desparta de sotie. Asta,sarmana,se credea fericita,avea viata ei de familie pe care o alesese si care ii placea si se trezeste deodata cu barba-su cu bagajele in mana. E cam devastata. Pleaca la casa de la tara a lu' socra-su cu cele doua fete si acolo ajunge sa aiba un dialog misto cu batranul asta conformist,care nu-si arata niciodata sentimentele. Insa,in fata femeii asteia care purta candva,demult,conversi galbeni (cred ca sunt misto gagicile care poarta conversi galbeni),el se deschide. Si ii atrage atentia prin povestea lui de viata,prin netrairea unei mari povesti de dragoste (haha,de-aia e mare,ca e neterminata),pentru ca nu a avut curajul sa isi paraseasca sotia si s-o iubeasca pe cealalta. Asta,asa mare si gros rezumat de mine. Lucrurile sunt mult mai fine in roman. Batranul e misto ca personaj. Un copil extraordinar de cuminte inca de mic,pentru care sa urce cu liftul pana la etajul sase era marea aventura,care se casatoreste cu primul flirt (transformat intr-o sotie ca la carte,intr-o relatie prea confortabila si prea conventionala). (Si acum imi amintesc de Yohji Yamamoto in trailerul filmului sau: Too good harmony is boring,maybe conflict is charming,exciting.) Nenea asta,la 42 ani,se indragosteste de o traducatoare cu care isi traieste momentele (evident, scurte si intense) prin camere de hotel in diverse orase ale lumii. Si e atat de misto cum COINCIDENTELE ii dicteaza cursul vietii: cand se hotaraste sa divorteze,ii apare in birou secretara pe care tocmai o parasise sotul si pe care o vede daramata. Si atunci i se pare ingrozitor sa iti lasi sotia.
Si amanta din amintirile lui e misto. Cum scrie ea,cand stau impreuna in camere de hotel, liste lungi cu activitati banale pe care viseaza sa le faca cu el: "...sa beau margarita la umbra,sa trisez,sa invat sa folosesc un fier de calcat,sa arunc fierul de calcat pe fereastra,sa cant in ploaie,sa fug de turisti,sa ma ametesc,sa-ti spun tot adevarul,sa-mi amintesc ca nu orice adevar trebuie spus,sa te ascult,sa-ti dau mana,sa-mi recuperez fierul de calcat...".
Sunt multe chestii mici si misto. De exemplu,fraza care il convinge sa o angajeze pe cea care ii va fi o viata secretara: ii spusese ca ea nu vrea sa fie ciupita de fund si ca nu vrea sa se intoarca la parintii ei acasa. Ca o se intoarca numai cand o sa aiba o masina a ei,ca sa fie sigura ca poate pleca!
Cand eram mica,eram obsedata de nobletea oamenilor in situatii dintr-astea de viata. Nici nu voiam sa imi imaginez viata langa niste oameni care se cearta voluptuos. Cum mi se mai parea ca nu am ce discuta cu oamenii care nu dau la mate-info dupa clasa a opta.Acum cred ca nobletea asta pe care mi-o imaginam eu era de multe ori amestecata cu ipocrizie,acum cred ca un om care se cearta cu pasiune poate sa fie mult mai nobil decat unul care refuza sa se certe si mai cred ca unii dintre oamenii care nu au facut mate-info sunt foarte interesanti.Dixit!
Mi-am amintit de asta,pentru ca tocmai am citit "O iubeam",tot al Annei Gavalda. Da,abordeaza subiecte la care sunt sensibila (haha,eu sunt genul ala de gagica,sensibila la anumite subiecte si tot ce mai pot sa sper,spre binele meu,e ca pot face diferenta intre cine le trateaza prost si cine le trateaza bine). Femeia asta are un stil curat,simplu,cu mult dialog si mult umor. Si uite asa se salveaza de la a scapa in melodrama si in sentimentalisme si in patetism.
Am dat in "O iubeam" de multe puncte mici care ma preocupa. Tocmai ridicasem unui prieten problema celui care trebuie sa spuna "Ba,mi-esti indiferent,tre sa ne separam vietile". In orice fel de relatie,de prietenie,de cuplu. E groaznic sa fii ala care trebuie sa spuna asta. Adica pe celalalt,cum zice si unul dintre personaje din romanul asta,o sa se gaseasca cineva sa-l consoleze. Ma rog,sunt doua dureri diferite,dar sunt DOUA dureri,nu e una singura in momente ca astea. Ce ii spui unui om care nu a gresit cu nimic,practic,pe care poate il cunosti de mult timp si cu care ai trait momente foarte frumoase? Dar simti ca tu te-ai transformat,nu mai mergi in aceeasi directie cu el si (urat spus,dar atat de adevarat) nevoile tale s-au schimbat? Mda,probabil ca e nevoie de curaj sa iti asumi asta, s-o si rostesti si sa iti asumi si reactia celuilalt. Eu,recunosc,nu l-am avut la momentul cand am trait asa ceva. Mi se parea ca nu poti spune prea multe in asemenea situatii,mai bine pleci,mai dai un buna ziua din complezenta si lasi viata sa umple goluri.
Aici avem un socru si o ...fosta nora. Adica se intampla ca baiatul domnului socru sa isi ia intr-o zi bagajele,sa se urce intr-un avion cu amanta lui si astfel sa se desparta de sotie. Asta,sarmana,se credea fericita,avea viata ei de familie pe care o alesese si care ii placea si se trezeste deodata cu barba-su cu bagajele in mana. E cam devastata. Pleaca la casa de la tara a lu' socra-su cu cele doua fete si acolo ajunge sa aiba un dialog misto cu batranul asta conformist,care nu-si arata niciodata sentimentele. Insa,in fata femeii asteia care purta candva,demult,conversi galbeni (cred ca sunt misto gagicile care poarta conversi galbeni),el se deschide. Si ii atrage atentia prin povestea lui de viata,prin netrairea unei mari povesti de dragoste (haha,de-aia e mare,ca e neterminata),pentru ca nu a avut curajul sa isi paraseasca sotia si s-o iubeasca pe cealalta. Asta,asa mare si gros rezumat de mine. Lucrurile sunt mult mai fine in roman. Batranul e misto ca personaj. Un copil extraordinar de cuminte inca de mic,pentru care sa urce cu liftul pana la etajul sase era marea aventura,care se casatoreste cu primul flirt (transformat intr-o sotie ca la carte,intr-o relatie prea confortabila si prea conventionala). (Si acum imi amintesc de Yohji Yamamoto in trailerul filmului sau: Too good harmony is boring,maybe conflict is charming,exciting.) Nenea asta,la 42 ani,se indragosteste de o traducatoare cu care isi traieste momentele (evident, scurte si intense) prin camere de hotel in diverse orase ale lumii. Si e atat de misto cum COINCIDENTELE ii dicteaza cursul vietii: cand se hotaraste sa divorteze,ii apare in birou secretara pe care tocmai o parasise sotul si pe care o vede daramata. Si atunci i se pare ingrozitor sa iti lasi sotia.
Si amanta din amintirile lui e misto. Cum scrie ea,cand stau impreuna in camere de hotel, liste lungi cu activitati banale pe care viseaza sa le faca cu el: "...sa beau margarita la umbra,sa trisez,sa invat sa folosesc un fier de calcat,sa arunc fierul de calcat pe fereastra,sa cant in ploaie,sa fug de turisti,sa ma ametesc,sa-ti spun tot adevarul,sa-mi amintesc ca nu orice adevar trebuie spus,sa te ascult,sa-ti dau mana,sa-mi recuperez fierul de calcat...".
Sunt multe chestii mici si misto. De exemplu,fraza care il convinge sa o angajeze pe cea care ii va fi o viata secretara: ii spusese ca ea nu vrea sa fie ciupita de fund si ca nu vrea sa se intoarca la parintii ei acasa. Ca o se intoarca numai cand o sa aiba o masina a ei,ca sa fie sigura ca poate pleca!
Cand eram mica,eram obsedata de nobletea oamenilor in situatii dintr-astea de viata. Nici nu voiam sa imi imaginez viata langa niste oameni care se cearta voluptuos. Cum mi se mai parea ca nu am ce discuta cu oamenii care nu dau la mate-info dupa clasa a opta.Acum cred ca nobletea asta pe care mi-o imaginam eu era de multe ori amestecata cu ipocrizie,acum cred ca un om care se cearta cu pasiune poate sa fie mult mai nobil decat unul care refuza sa se certe si mai cred ca unii dintre oamenii care nu au facut mate-info sunt foarte interesanti.Dixit!
sâmbătă, 14 mai 2011
Nothing is forever and that's cool
Una dintre cele mai misto premise intalnite in ultima vreme mi se pare asta: One Day. Deocamdata doar trailerul. Nu vorbim de capodopere,dar are sanse sa fie un film decent si poate chiar foarte dragut. Ma astept sa aiba chestii care sa-mi placa,nu doar ideea asta. Bine,si Anne Hathaway,careia mi se pare ca ii sta bine cu orice lungime de par (ador asta la femei).
Credeam ca oamenii AIA importanti sunt cei fara de care nu poti trai zilnic. Credeam cu putere numai in povestile mari si lungi. Ma astept ca povestea asta sa imi demonstreze fix inversul,si anume ca e FOARTE TARE sa cunosti pe cineva,sa te intalnesti cu el o singura zi pe an,in fiecare an,si sa traiesti momente intense,sa iti lase emotii mari si diverse,sa lase intrebari si curiozitati care sa creasca,sa te faca sa te simti viu,timp de 364 zile,cate mai ai,pana la urmatoarea intalnire. Sa iti traiesti viata,cu amalgamul ei,care uneori strica povestile de dragoste,departe de celalalt. Pe celalalt sa il stii la fel de ocupat cu viata lui,la fel de ocupat sa se lupte sa evolueze,sa greseasca,sa doarma langa altcineva noptile, dar sa se intoarca la tine cu o sete incredibila de momentele voastre scurte. Cred ca e un schimb de energii foarte misto si mai cred ca e atat de tare sa lasi uneori lucrurile in coada de peste,sa nu clarifici nimic,sa nu stii ce se intampla maine sau la anul,sa alergi,avand totusi credinta ca alergatura asta are cel putin cate un final. Macar unul pe an,in care nu discuti/simti/faci nimicuri cotidiene,ci chestii mult mai mari.
Poate pentru ca am o maaaare foame pentru tot ceea ce imi poate arata ca 'marile' mele idei pe care le am despre viata si care sunt pur teoretice (majoritatea)(ok,radeti) sunt,de fapt,niste mari clisee si pot fi rasturnate,pentru ca viata este groaznic de ironica,se distreaza maxim testand limitele unor fiinte natangi,care se autolimiteaza prin definitie.
Abia astept sa ma indragostesc de un baiat cu parul lung. Abia astept sa ma opreasca politia si sa fac misto,sa ma comport ca o nebuna. Abia astept sa intalnesc prima ciorba de burta perfecta. Abia astept sa ma ridic in picioare,in timpul unui curs plictisitor si sa plec. Asta dupa ce urlu nitel. Abia astept micile momente in care pur si simplu,viata bate filmul.
Credeam ca oamenii AIA importanti sunt cei fara de care nu poti trai zilnic. Credeam cu putere numai in povestile mari si lungi. Ma astept ca povestea asta sa imi demonstreze fix inversul,si anume ca e FOARTE TARE sa cunosti pe cineva,sa te intalnesti cu el o singura zi pe an,in fiecare an,si sa traiesti momente intense,sa iti lase emotii mari si diverse,sa lase intrebari si curiozitati care sa creasca,sa te faca sa te simti viu,timp de 364 zile,cate mai ai,pana la urmatoarea intalnire. Sa iti traiesti viata,cu amalgamul ei,care uneori strica povestile de dragoste,departe de celalalt. Pe celalalt sa il stii la fel de ocupat cu viata lui,la fel de ocupat sa se lupte sa evolueze,sa greseasca,sa doarma langa altcineva noptile, dar sa se intoarca la tine cu o sete incredibila de momentele voastre scurte. Cred ca e un schimb de energii foarte misto si mai cred ca e atat de tare sa lasi uneori lucrurile in coada de peste,sa nu clarifici nimic,sa nu stii ce se intampla maine sau la anul,sa alergi,avand totusi credinta ca alergatura asta are cel putin cate un final. Macar unul pe an,in care nu discuti/simti/faci nimicuri cotidiene,ci chestii mult mai mari.
Poate pentru ca am o maaaare foame pentru tot ceea ce imi poate arata ca 'marile' mele idei pe care le am despre viata si care sunt pur teoretice (majoritatea)(ok,radeti) sunt,de fapt,niste mari clisee si pot fi rasturnate,pentru ca viata este groaznic de ironica,se distreaza maxim testand limitele unor fiinte natangi,care se autolimiteaza prin definitie.
Abia astept sa ma indragostesc de un baiat cu parul lung. Abia astept sa ma opreasca politia si sa fac misto,sa ma comport ca o nebuna. Abia astept sa intalnesc prima ciorba de burta perfecta. Abia astept sa ma ridic in picioare,in timpul unui curs plictisitor si sa plec. Asta dupa ce urlu nitel. Abia astept micile momente in care pur si simplu,viata bate filmul.
marți, 10 mai 2011
Franţuzisme
Stau uneori si ma minunez la frumusetea unor expresii. E clar ca am o sensibilitate pentru cuvinte,pornind cu forma (de la cea scrisa pana la cea rostita),si terminand cu fondul,de la sensul lor denotativ,pana la (mai ales) cel conotativ. Iubesc alunitele,mi se pare ca alunitele sunt semne distinctive (sunt sigura ca gemenii au altfel pozitionate alunitele) care infrumuseteaza oamenii,am crezut asta dintotdeauna. Cand am descoperit cum spun francezii alunitelor,cred ca am avut un fel de revelatie,un soi de confirmare a modului cum vad lumea prin alunite: grains de beauté. Daca as traduce mot-à-mot,ar insemna grăunţe de frumusete. Alunitele nu sunt niciodata banale,sunt frumusete adunata in grăunţe pe pielea unui om :)
Am vazut recent 'Stardust' si cred ca titlul asta ar fi sunat mult mai bine daca ar fi fost in franceza: poussière d'étoiles. Imi placea expresia inca din liceu (Diana,daca citesti asta,cred ca-ti amintesti). Mi se pare ca forma expresiilor astora in franceza emana o senzualitate care fac conceptele in sine cu mult mai seducatoare.
Parca si maselele de minte,pe care le urasc cu desavarsire si de care abia astept sa scap,suna mai bine: dents de sagesse. Cand o sa am film(ulete) la fel de bune ca synopsisurile sau tag-line-urile pe care le scriu,o sa fiu mare.
P.S.: Eram in primul sau al doilea an de liceu,intr-o farmacie de pe Magheru;atunci am vazut un gel de dus Bourjois pe care scria 'grains de beauté'. Cand ma gandesc ca au unul care se numeste 'Déshabillez moi!'...
P.S.: Eram in primul sau al doilea an de liceu,intr-o farmacie de pe Magheru;atunci am vazut un gel de dus Bourjois pe care scria 'grains de beauté'. Cand ma gandesc ca au unul care se numeste 'Déshabillez moi!'...
joi, 5 mai 2011
Tm
Incep sa cred ca sunt un fel de circar. Paralela simbolica cu circul se bazeaza pe mai multe aspecte,deocamdata ma axez pe 'viata intr-un bagaj'. Cred ca asa sunt oamenii astia care tot umbla prin festivaluri:cu viata-ntr-un bagaj.
Azi m-am hotarat sa ma mut in Timisoara si l-am si anuntat pe tata,care ma sprijina complet. Imi place mult orasul asta,are niste cladiri splendide,deja stiu balconul la care vreau sa stau. Si oamenii...Stateam dimineata inghetati intr-o cafenea,incercand sa ajungem pe o anumita strada. O gagica frumoasa care invata la alta masa a trecut pe langa noi spre baie,si-a cerut scuze ca ne deranjeaza si ca ne-a auzit conversatia,si s-a oferit sa ne explice ea,daca vrem,cum sa ajungem la destinatie. Utterly nice of her.
Nu exista ceva comparabil cu calatoria :). Hai cu Timishortu'
Azi m-am hotarat sa ma mut in Timisoara si l-am si anuntat pe tata,care ma sprijina complet. Imi place mult orasul asta,are niste cladiri splendide,deja stiu balconul la care vreau sa stau. Si oamenii...Stateam dimineata inghetati intr-o cafenea,incercand sa ajungem pe o anumita strada. O gagica frumoasa care invata la alta masa a trecut pe langa noi spre baie,si-a cerut scuze ca ne deranjeaza si ca ne-a auzit conversatia,si s-a oferit sa ne explice ea,daca vrem,cum sa ajungem la destinatie. Utterly nice of her.
Nu exista ceva comparabil cu calatoria :). Hai cu Timishortu'
Abonați-vă la:
Postări (Atom)